Printarea de bani, inflația și legătura lor cu pandemia

Printarea de bani și datoria națională sunt două subiecte importante în ceea ce privește economia guvernamentală. Atunci când datoria națională creste, Statul trebuie sa producă mai multi bani pentru a compensa.

Când un guvern are nevoie de bani, are la dispoziție doua variante:

  • împrumută bani prin vânzarea obligațiunilor de stat către sectorul privat. Obligațiunile sunt o formă de economisire, iar oamenii le cumpără pentru că consideră că acestea sunt o investiție sigură.
  • printează bani (pur și simplu).

Ce este Inflația

Inflația, adică creșterea prețurilor, este un efect al printării banilor de către Stat. Mai sunt și alți factori care influențează inflația: creșterea cererii, scăderea ofertei, creșterea costurilor de producție.

Când avem inflație, prețurile tuturor produselor și serviciilor din economie cresc în mod generalizat, iar banii noștri pierd din valoare. De exemplu, cu aceeași sumă de bani, nu vom putea cumpăra aceeași cantitate de produse sau servicii ca înainte. În acest caz, veniturile noastre reale scad, iar costurile de viață cresc.

Sa revenim la cum face Statul rost de bani.

Cand un Guvern vinde obligatiuni ca sa facă rost de bani, inflația rămâne la un nivel scăzut. Obligațiunile sunt o formă de economisire, iar oamenii le cumpără pentru că consideră că acestea sunt o investiție sigură.

Cealalata măsură, printarea de bani, face ca inflația sa crească. Această creștere a inflației ar reduce valoarea obligațiunilor. Dacă inflația crește, oamenii nu vor mai dori să dețină obligațiuni, deoarece valoarea acestora scade. Prin urmare, guvernul va avea dificultăți în vânzarea obligațiunilor pentru a finanța datoria națională. Va trebui să plătească rate mai mari pentru a atrage investitori. Acesta este și motivul pentru care recent, o banca americană și una elevetina au dat faliment.

Dacă guvernul imprima prea mulți bani și inflația scapă de sub control, investitorii nu vor mai avea încredere în guvern și va fi dificil pentru acesta să mai ia împrumuturi. Prin urmare, imprimarea banilor ar putea crea mai multe probleme decât rezolvă.

Cine decide printarea de bani?

În primul rând, trebuie să ne amintim că banii au o valoare simbolică, nu intrinsecă. În contrast cu aurul, de exemplu, care are o valoare obiectivă, banii reprezintă o înțelegere comună între oameni, care au acceptat să le acorde o anumită valoare pentru a facilita schimbul de bunuri și servicii. Banii pot fi reprezentați în diverse forme, de la monede și bancnote până la bani virtuali.

Decizia de a printa bani este luată de către banca centrală a fiecărei țări. În România, de exemplu, Banca Națională a României este responsabilă de emisiunea de bani. Banca centrală ia în considerare diferiți factori, cum ar fi nivelul inflației, cererea de bani din economie, nivelul de îndatorare și alți factori macroeconomici, pentru a decide cât de mulți bani să emită și în ce moment să facă acest lucru.

Este important de menționat că, în zilele noastre, ponderea banilor în numerar este foarte mică în masa monetară a unei țări. Majoritatea banilor sunt în formă electronică și sunt creați prin intermediul conturilor bancare. Astfel, termenul de „tipărire” a banilor este mai mult o metaforă, deoarece majoritatea banilor nu sunt tipăriți în sensul clasic al cuvântului.

De ce s-au printat bani în pandemie?

Printarea de bani a fost una din soluțiile folosite de guverne pentru a repune pe picioare economiile lovite de efectele pandemiei de coronavirus. Printarea de bani este asociata adesea cu imaginea unui elicopter din care se arunca bani către populație. Unii economiști o considerată ca măsură radicală și neconvențională, din cauza riscurilor implicate.De asemenea, o astfel de măsură poate fi percepută și ca o formă de discriminare, deoarece poate fi neechitabilă pentru cei care nu primesc bani din partea guvernului.


 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

2 comentarii la „Printarea de bani, inflația și legătura lor cu pandemia”

Lasă un comentariu