Pe A1 București Pitești nu se mai respectă nici o regulă de circulație.

Am destul de des treabă pe aceasta rută și am ajuns să mă stresez foarte tare înainte de a o tranzita. Am mai văzut aglomerație la viata mea, doar trăiesc în București. Am mai văzut nesimțire și reguli încălcate, dar parcă niciodată ca anul ăsta pe autostrada asta A1.

Cauza principală care duce la aceste probleme bănuiesc că e aglomerația, dar sunt câțiva factori care amplifica fenomenul. În primul rând, asta e principala legătură a Bucurestiului cu vestul țării. Mulți evita ruta Sibiu-Brașov-București, pentru că pe acolo sunt știri la TV zilnic despre aglomerație. Apoi, A1 leaga Bucurestiul de câteva județe ”mai speciale” cu șoferi ”mai speciali” și mă refer aici la Argeș, Olt, Dolj și Vâlcea. Șoferii din aceste județe, dotați cu mașini premium mai vechi de 15 ani, sunt zmeii șoselelor, nu respecta nici o regulă. Nu generalizez pentru toți șoferii din aceste județe, dar sunt mulți. De asta spuneam într-un artiol anterior, nu toți trebuie să fie șoferi, nu e nevoie ca fiecare individ din țara asta să dețină o mașină. Nu e sănătos, nu e normal.

Ce mă doare cel mai tare e că pe autostrada asta București-Pitești, foarte rar văd echipaje de politie. Foarte rar. Și se știe când sunt ambuteiaje, fie duminica seara pe sensul către București, fie vineri pe sensul către Pitești. Nici un echipaj de poliție. Vă jur. O mașină nesemnalizata a politiei cu o camera corespunzătoare poate să lase fară permis pe puțin vreo 2-300 de șoferi într-un drum dus București-Pitești (vineri). Chiar și o prezență la vedere a poliției ar mai tempera puțin prostia celor care circula pe acolo, dar poliția nu e deloc prezentă.

Ar mai fi o problema aici: numărul mare de camioane pe ruta asta crează o parte din probleme. Camioanele merg în mod normal cu 90-100km/h. Sunt unii cu mașini mici care merg cu 100-110km/h. Destul de mulți. Aceștia nu vor să meargă pe banda 1, cu camioanele, pentru că ei merg cu o viteză ceva mai mare, astfel că ajung să meargă pe banda da viteza și chiar nu mai revin pe banda 1 niciodata. Îi înțeleg pe de o parte, nu e ok să faci slalom printre tiruri și cei care merg cu peste 130/h, dar oare minima logica nu le spune că ar fi mai bine să reducă și ei viteza la viteza camioanelor și în felul asta s-ar mai fluidiza puțin traficul? Până la urma, un calcul simplu, arata că, daca mergi cu 10km/h mai încet, vei ajunge la Pitești cu 5-7 minute mai tărziu. Nu cred că cineva depinde de aceste minute când se avântă pe acest A1. Dar nu se gândește nimeni la asta. Camioanele stau pe banda 1, ăștia care merg la consum cu 110 la ora stau pe banda de viteză. Și așa, se crează haos de vin meseriașii cu mașinile lor puternice și n-au loc de ăștia și încep să depășească pe banda de urgență, șicanează pe alții că nu se dau la o parte, etc.
Stiu că era o regula în anii trecuți, camioanele nu aveau voie în weekend pe autostrăzi. Văd că nu mai e valabila acum. Asta ar fi fost o soluție, desi doar parțială, pentru că vineri pe sensul către Pitești e nebunie. Tot din cauza camioanelor, banda 1 este destul de proasta, sunt multe denivelări, probabil asta e un alt motiv pentru care mulți nu se mai dau la o parte de pe banza de viteza.

Am observat mai nou că nu e weekend fară accidente pe A1, iar accidentele astea sunt rare fară morți. Și am mai observat că nici o televiziune nu prezinta situația asta. Toți se fac grămadă să dea știri cu ambuteiaje către mare sau munte, dar vă zic, A2 către mare e o gluma în comparație cu aglomerația de pe A1.

A1 regula circulatie
aglomeratie autostrada Bucuresti-Pitesti

 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

3 comentarii la „Pe A1 București Pitești nu se mai respectă nici o regulă de circulație.”

Lasă un comentariu