Am testat Apple Music Lossless și am făcut și o comparație cu Spotify și Youtube Music

Am folosit pe rând Google Music (apoi Youtube Music), apoi Spotify o bună perioadă de timp. Încă mai am abonament la ambele. Acum vreo 3-4 luni mă gândeam să trec pe o platformă cu muzică la o calitate mai bună, iar una din opțiuni era atunci Tidal. Când eram foarte aproape să-mi fac abonament la ei, Apple a anunțat Music Loseless la același cost pentru Apple Music. Și am decis să mai aștept. Nu de alta, dar Apple Music costa vreo 5 euro/lună, iar Tidal, pentru varianta cu muzica mai puțin comprimată era de cel puțin 2 ori mai scump. Prin Iunie Apple a început să introducă Loseless Music prin playlisturi și atunci am decis să-l încerc. Acum am și la ei abonament. Intre timp Tidal a devenit foarte agresiv în oferte, dar nu pare că poate să convingă.

Apple Music Losseless – cum setezi

De la primele minute prin setările Apple Music, pentru a seta varianta cea mai calitativa audio, Apple mă atenționă că trebuie să folosesc un DAC extern (fie pentru telefon sau desktop) care să suporte format 24 Bits la 192 Khz (plăcile de sunet din iPhone sau Macbook Pro nu stiu să redea acest format). Așa că am dat o fugă până la AvStore și mi-am luat un iFi Hip-Dac, un DAC pe USB care include și o baterie și care poate fi folosit și cu iPhone dar și cu orice alt PC care are porturi USB. Deși e portabil cu a sa baterie inclusă, concluzionez că l-am folosit foarte puțin cu iPhone, deci nu prea e o opțiune daca vrei să ieși la plimbare cu acest setup, cele 2 device-uri + greutatea + dimensiunile și cablurile nu prea sunt foarte comode la ascultat muzică în mișcare.

Despre iFi Hip-Dac pot doar să spun într-o frază că e un DAC ok, are suficientă putere să alimenteze caști pretențioase și ce mi-a plăcut cel mai mult la el este butonul de Bass Boost care amplifica basul, dar o face într-un mod nu foarte intruziv, mai mult placut urechii decât m-aș fi așteptat înainte să-l cumpăr. Funcția asta e și foarte utilă pentru căștile deschise, care suferă la acest capitol fata de căștile închise.

La Caști am folosit de la Akg Y50 (niște căști foarte ieftine dar care mi se par foarte bune pentru prețul lor) la Senheisser HD 660S și la Hifiman Sundara (la Sundara poate că era indicat un DAC mai potent, ele fiind mai pretențioase la alimentare dar fară să expună asta în specificațiile oficiale).

Să le luam pe rând.

Comparatie cu Spotify si Youtube Music

Youtube Music, e cel mai slab dintre toate. E un haos, 0 organizare fișiere, artiști. Calitatea audio e în teorie sub Spotify și Apple Music, dar nu se simte foarte tare. Îmi place în schimb la Youtube Music că pare să aibe o varietate mai mare de artiști și melodii, asta se trage probabil din rudenia cu Youtube de unde cred că preia o mare parte din content.

Spotify e cel mai bine organizat și cel mai intuitiv serviciu dintre toate. Merge cel mai bine, chiar și pe telefoanele Apple. E cel mai rapid. Algoritmul de recomandări e cel mai bun, mult peste ce oferă Apple Music. La calitate audio stă bine, e un bun compromis intre consum de date și calitate audio. Daca nu ai echipamente care să facă diferența, atunci Spotify e probabil alegerea cea mai bună din toate punctele de vedere. În mișcare, cu caști standard de telefon sau cu caști wireless, Spotify e alegerea corectă.

Apple Music vine tare din urmă, iar anunțul asta cu formate lossless la același preț a fost o mutare de forță din partea Apple în atragerea de noi clienți. Eu sunt unul din acei noi clienți, eram nerăbdător să încerc calitatea audio online la cele mai înalte standarde. Îl folosesc frecvent de aproximativ o luna, dar recunosc că am momente când mă duc direct în Spotify când sunt cu căștile AirPods Pro. Poate tine obișnuință, dar m-am obișnuit cu interfața Spotify foarte mult și cea de la Apple Music nu e la fel de intuitiva.

Calitatea audio în Airpods Pro nu diferă, chiar daca în Apple Music am selectat un nivel mai înalt de redare al calității. Diferența o face, pentru Apple Music, acel setup cu Dac și caști de calitate. Pe formatul audio cel mai înalt, muzica devine o placere. Te poți pierde ore întregi ascultând la această calitate folosind echipamentele corecte. Mă mai deranjează aici faptul că nu ști mereu care melodii sunt lossless și care nu. Apple spune că procesul asta de trecere către lossless pentru marea baza de date cu muzică va dura luni de zile.

Concluzie

Rămân cu Apple Music și renunț la celelalte servicii?

Inițial asta era planul. Acum nu mai sunt așa de sigur. Încă cred că Spotify rămâne un etalon în cea ce privește interfața și utilizarea. Când ești în mișcare, pare soluția mai buna. Youtube Music va rămâne, ca parte a Youtube Premium pe care îl plătesc. Așa că momentan rămân cu toate, vom vedea cum vor evolua în perioada următoare. Mă aștept să mă imprietenesc mai mult cu interfața Apple Music și la un moment dat să renunț la Spotify, în timp ce Apple, sper, va aduce îmbunătățiri serviciului lor.

Vom vedea!

apple music
Apple Music lossless – comparatie cu Spotify si Youtube Music

 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

3 comentarii la „Am testat Apple Music Lossless și am făcut și o comparație cu Spotify și Youtube Music”

Lasă un comentariu