Țepele pe OLX au ajuns la un alt nivel.

Escrocii și-au perfecționat metodele. Te abordează la început cu tot felul de întrebări despre produs și motivele vânzării. Apoi simulează și o negociere. Au setate obiective clare în această negociere. De exemplu, se pot retrage din discuție dacă nu obțin un minim discount. Am pățit și asta, nu mi-a venit să cred. Scopul este de fapt să te convingă că este un cumpărător de bună credință interesat de produsul tău. Dacă nu reușesc să atingă acele obiective ale discuției și ale negocierii atunci se retrag pentru că își dau seama că e posibil ca vânzătorul să fi sesizat frauda. Ca să crească nivelul de încredere, amână chiar decizia cu o zi pentru un motiv cât mai uman sau banal. E o strategie care cred că poate pune în dificultate mulți vânzători.

Unde greșesc ei de fapt? Dacă ești un vânzător cu experiență, o să sesizezi în conversație o serie de nereguli: limbaj ciudat, expresii nepotrivite, apelare la persoana a 2-a plural, respect maxim. Nu stiu dacă sunt români. Tind să cred că nu, pentru că conversația pare un script, iar unele expresii par a fi traduse cu google translate.

Eu verific de fiecare dată utilizatorul de OLX care îmi pune întrebări. Intru pe profilul lui, văd ce vechime are pe OLX, văd ce produse are la vânzare, citesc anunțurile să-mi fac o idee despre respectivul. Pe baza acestor informații răspund la mesaje sau nu. Escrocii ăștia au intuit că mulți vor face tipul ăsta de verificare și își creează profile cât mai bune. Totuși, sunt ușor de prins cu minciuna. De exemplu, anunțurile lor sunt puse la grămadă în 1-2 zile, iar data la care a fost creat profilul e destul de nouă. Produsele la vânzare sunt de mic interes, iar descrierile lor sunt scripturi, toate sunt aproximativ la fel. În plus, nu au număr de telefon la contact. Oricum, e îngrijorător faptul că au ajuns la acest nivel de strategie.

N-am ajuns până acum la următorul pas în astfel de discuții. Una dintre întrebările lor este dacă accepți livrare prin curier. Mă gândesc că pasul următor în finalizarea fraudei e să-ți trimită un curier fals, cel mai probabil. Mi-am propus să testez, așa că la următoarea abordare de acest fel, voi juca așa cum vor ei să văd unde se ajunge.

Sfat: dacă aveți dubii în legătură cu astfel de discuții, nu cădeți în plasă la pasul următor, predarea produsului. Acceptați doar comenzile plasate prin OLX în contul OLX. Sau faceți voi comanda la curier, nu invers. Nu acceptați un avans mic ca un gest de încredere pe care cumaratorul îl face pentru ca apoi să acceptați să trimită el curier. Veți rămâne doar cu avansul.

Citeste si:

Aplicatia OLX de mobil e defecta, de mai bine de un an

De ce pe OLX sunt produse mai scumpe decat in magazine?

Mi-am facut cont online pe casa de pensii – calcul pensie 2022


 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

Lasă un comentariu