Diferența dintre televiziunile de știri internaționale și televiziunile de știri din România

Ma uitam azi la televizor pe diferite canale de știri, unele din România, altele internaționale. Am observat o diferența mare între ce aleg unii sa prezinte și ce aleg alții sa nu prezinte (mă refer la subiectele internaționale).

Am văzut, de exemplu, cum BBC a dat în mare parte din timp știri live din Franța, unde sunt proteste masive din cauza acelei legi care creste vârsta de pensionare.

In paralel, televiziunile din România au evitat parțial sau total subiectul. Am văzut ceva foarte scurt pe la Antena 3, și absolut nimic la Digi 24 (nu am în grila România TV, aia nu e televiziune, deși audiențele mă contrazic și spun că ar fi televiziunea de știri cea mai urmărită din România. Doamne ferește!)

Dacă ar fi sa speculez pe marginea acestei situații, aș spune ca în România nu se dorește prezentarea acestor evenimente din Franța pentru ca ele ar putea duce, în primul rând la nivel mental, la inițiative similare. Motive de proteste, cred ca putem găsi de câteva mii de ori mai multe la noi decât la francezi.

Cine e direct interesat sa nu vedem astfel de știri și în România? Desigur, nu te poți gândi la altcineva decat la partidele de la guvernare. Au ele însă pârghiile necesare sa intervină în strategia editorială a televiziunilor?

Tocmai mi-am adus aminte de aceasta investigație Recorder!

Recorder: PREȚUL TĂCERII. O investigație în contabilitatea presei de partid

 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

Lasă un comentariu