Cum am luat amendă de vinietă în Bulgaria si cum a fost interacțiunea cu poliția lor

Saptamana trecuta am fost prin Bulgaria. Un mic concediu de care ma declar multumit in comparatie cu experientele din anii trecuti din Turcia. Am scris aici de ce Bulgaria si nu Turcia.

Îmi place să pregătesc temeinic astfel de plecări, astfel că, cu o seară înainte de plecare, aveam pregătite și bagajele șimașina și actele. Chiar înainte să adorm, m-am gândit că nu ar fi rău să cumpăr online și vinieta de Bulgaria.

Am intrat online pe bgtoll.bg (asta e site-ul oficial pentru taxa de drum în Bulgaria), am completat frumos toate datele șiam plătit cu cardul. 13 leva (aproximativ 33 lei). Aceasta este și cea mai ieftină metodă de a cumpăra vinieta de Bulgaria, ce găsești după vamă sau prin benzinarii e mai scump. Am primit mail cu documentul ce atestă plata, l-am printat și l-am pus lângă restul documentelor.

12 ore mai târziu, ajuns la destinație, parcat la hotel. N-am mai mișcat mașina pana la plecare, peste 6 zile.

La întoarcere, undeva intre Nessebar și Varna, mergeam în coloană și văd în față echipaj de poliție. Era coloană lunga și deja mă gândeam că șansele ca să fiu tocmai eu oprit sunt infime. Cu cât mă apropiam de ei cu atât mai mult realizam că polițiștii nu opreau la întâmplare, ci căutau ceva anume. Mai exact, pe mine.

Zic în gândul meu: asta e… ghinion, în timp ce sunt invitat să parasesc coloana, lângă mașina lor. Teoretic nu aș fi avut de ce să mă tem, știam că sunt în regulă cu absolut tot ce era nevoie. Nici de radar nu aveam teamă pentru că mersesem regulamentar prin toate restricțiile de viteză. Teama mea venea din poveștile pe care le auzisem despre poliția din Bulgaria, doar povești cu abuzuri, imposibilitatea de a comunica și finaluri cu spăgi în Euro.

Polițistul vine la geam și mă întreabă într-o engleză impecabilă dacă am plătit taxa de drum, pentru că nu figurez cu o vinieta activă în baza lor de date și vor să facă o verificare în acest sens. Cumva m-am liniștit total în acel moment și m-am grăbit să scot hârtia printată și să-i arat că bazele lor de date sunt o varză totală. Îi dau hârtia, se uită nedumerit pe ea câteva secunde, apoi merge în spatele mașinii să se uite la numărul de înmatriculare. Revine și mă întrebă: Domnule, puteți să-mi spuneți din memorie care e numărul de pe plăcuța mașinii dumneavoastră?

Asta a fost unul din momentele alea în care iți vine să intri în pământ de rușine. Și asta față de cineva care nu te-a cunoscut și cu care nu vei mai avea de-a face. Am marcat momentul în memoria mea la categoria pură prostie, deși se poate trece și la categoria neatenție, greșeală. Prefer să rămână o prostie și pentru că știu cât de important e că completezi și să verifici de mai multe ori când completezi formulare. Astfel de greșeli pot avea consecințe grave în anumite situații.

Da, am greșit numărul de înmatriculare când am cumpărat vinieta. Mi-au trecut prin memorie în acel moment toate situațiile alea de le benzinării unde te pun oamenii ăia să semnezi pe bon că ai luat la cunoștință că datele sunt cele corecte. Până acum, toate situațiile alea mi se păreau enervante.

Am plătit pe loc amenda, polițiștii aveau la ei POS. Am plătit cu cardul, 70 leva (aproximativ 175 lei). Practic, o cameră pentru control vinieta mă filmase cu o săptămână înainte, la dus. În momentul în care m-a oprit poliția eram din nou fără vinieta. Fiind zi diferită, eram din nou pasibil de amendă, doar că, la fel ca la noi, ai posibilitatea să cumperi vinieta pe ziua în curs chiar și după ce ai circulat, până la 12 noaptea. Cea ce am și făcut, încă 9 levă, taxa pe o zi.

Două lucruri am remarcat după această experiență:

  1. Poliția din Bulgaria și sistemele lor de urmărire a traficului sunt net superioare celor din România. V-am zis, echipajul ăla mă aștepta acolo, știa că o să trec pe lângă ei și știa că nu am vignieta și că am și o amendă de plată. Cum se poate asta? Bănuiesc că în ziua respectivă, după ce am plecat de la hotel, am trecut pe lângă o cameră de control viniete, iar această cameră a alertat echipajele de poliție de pe acel sens de drum în legătură cu situația mea. Când m-a oprit, polițistul a venit direct la mine, n-a vorbit cu cineva din mășină sau prin stație ca să i se comunice că eu nu am vinieta plătită. Deci știa asta înainte să ajung acolo. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu mai ajungeam în dreptul lor? Probabil primeam acasă prin poștă amenda.
  2. Echipajul de poliție avea POS mobil in mașină. În România n-am văzut până acum așa ceva. Poate există, nu vreau să fac afirmații fără acoperire, dar eu nu știu cazuri. Încă o bila albă pentru Bulgaria. Iar Poliția din Bulgaria, impecabilă. Engleză impecabilă, comportament exemplar.

Mă întreba cineva după această experiență, de ce n-am încercat să le explic că a fost o greșeală și că probabil m-ar fi iertat de amendă. Sunt sigur că nu aveau cum. Pentru că decizia nu era la ei, eu figuram cu taxa neplătită într-un sistem informatic și așa ceva nu poate fi șters la cererea unui echipaj de poliție care, într-adevăr, și-a dat seama că greșisem, dar nu putea schimba nimic.

Prostia se plătește!


 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

2 comentarii la „Cum am luat amendă de vinietă în Bulgaria si cum a fost interacțiunea cu poliția lor”

Lasă un comentariu