Noaptea muzeelor 2023 are loc azi 13 mai. Lista muzeelor din București cu tematica și program.

Evenimentul european Noaptea Muzeelor reprezintă o ocazie unică de a explora și de a experimenta frumusețea și bogăția culturală a României și Republicii Moldova. În acest an, Noaptea Muzeelor are loc azi, sâmbătă 13 mai, și se anunță a fi un eveniment de proporții, cu un record absolut de participanți. Rețeaua Națională a Muzeelor din România a înregistrat peste 311 de obiective culturale înscriși în proiect, dintre care 297 se află în România și 14 în Republica Moldova, aceasta din urmă participând pentru prima dată.

Pentru a facilita accesul publicului la eveniment, societatea de transport din București a anunțat că va suplimenta linia 361 cu un autobuz dedicat, care va circula gratuit între orele 19:00 și 03:00 în noaptea de 13/14 mai. Astfel, locuitorii și vizitatorii Capitalei vor avea posibilitatea să se bucure de Noaptea Muzeelor și să descopere muzee și alte obiective culturale din diverse zone ale țării.

Lista participanților, împărțiți pe orașe, poate fi consultată pe site-ul evenimentului. Este important de menționat că accesul la mare parte dintre muzee este gratuit, permițând astfel cât mai multor oameni să se alăture acestui eveniment cultural remarcabil.

La ediția cu numărul 19, Noaptea Muzeelor oferă posibilitatea vizitatorilor de a explora expoziții inedite, prezentări captivante, proiecții fascinante, animații stradale și interioare, experimente inovatoare și reprezentații artistice într-o varietate de locații culturale. Acestea includ muzee, observatoare astronomice, catedrale, biserici și sinagogi, teatre, atenee, mausolee, primării, castele, palate și cetăți, turnuri și bastioane, biblioteci, studiouri de creație, centre culturale, școli și universități, case de licitații și târguri de artă.

Lista cu muzeele participante la eveniment din București:

Anonymo Muza. Noaptea Designerilor

Noaptea Designerilor
17:00 – 24:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

ARCUB. Hanul Gabroveni

1. Expozitia „Reflections” – Dana & Stephane Maitec;
2. Expoziția ”Mircia Dumitrescu/Retrospectivă”
18:00 – 02:00 (ultima intrare fiind la ora 01:45)

Art Safari

Art Safari Night Tours/Tururile de noapte
Intrarea se face între orele 22:00-22:15, iar programul se termină la ora 01:00

Biblioteca Central Universitară Carol I

Descoperă lumina cunoașterii la BCU
18:00 – 01:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Camera de Comerț și Industrie București

Descoperă Palatul Camerei, emblemă a monumentelor istorice
19.00 – 01.00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Casa Artelor Dinu Lipatti

Noaptea Muzeelor la Casa Artelor Dinu Lipatti – Ediția a V-a
18:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Casa cu bunici Niciodată Singur

Casa cu bunici ”Niciodată Singur”
16:00 – 20:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Casa de Licitații Historic

Expoziția ”Între Evul Mediu și Modernitate”
20:00 – 01:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Casa experimentelor

Casa Experimentelor – Centrul Științific Român la Noaptea Muzeelor
19.00 – 01.00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Centrul Expozițional Documentar al UAUIM. Muzeul Școlii de Arhitectură

O Noapte în Multiversul Arhitecturii 
16.00-24.00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Colecția de Automobile Țiriac

Noaptea Muzeelor la Țiriac Collection
17.00 – 22.00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

„GALERIA MADRIGAL 60” la Noaptea Muzeelor
10:00 – 22:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

EFdeN

Noaptea EFdeN Sustainable City
19:00 – 03:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Fundația Calea Victoriei

O călătorie în Interbelic la Fundația Calea Victoriei 
18:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Galeria Costumelor de teatru Doina Levintza

Galeria Costumelor de teatru Doina Levintza
18:00 – 02:00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Galeria Galateca

RECONECTARE, parte din Anuala de artă și știință 2023 #Burse ediția I
19:00 – 23:45 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Institutul Național al Patrimoniului

Patrimoniul balnear şi de loisir din Banat și din zona Litoralului Mării Negre
15:00-21:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Liceul de Coregrafie Floria Capsali

Călătorie în culisele DANSULUI
18:30 – 21:00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Miez Festival

MIEZ Festival

Museum of Romanian Records

Vin Noaptea la Tirbușon
19:00 – 24:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Copiilor

DINOZAURII PRIND VIAȚĂ
20:30 – 01:00 (ultimul acces se realizează la ora 00:30)

Muzeul de Artă Recentă

Noaptea Muzeelor
19:00 – 24:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul de Artă Vasile Grigore

Variațiuni coloristice
18:00 – 23:30 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Fotbalului

Muzeul Fotbalului 
20:00-02:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Geologic Național

Noaptea Muzeelor
19:00 – 24:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Micul Paris

MICUL PARIS în lumina lumânărilor (THE LITTLE PARIS by night, LE PETIT PARIS à la chandelle)
20:00 – 03:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Micul Paris

MICUL PARIS în lumina lumânărilor (THE LITTLE PARIS by night, LE PETIT PARIS à la chandelle)
20:00 – 03:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Municipiului București, Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei

Noaptea Muzeelor la Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Muzeul Municipiului București)
17:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Municipiului București, Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei

Noaptea Muzeelor la Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Muzeul Municipiului București)
17:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Municipiului București. Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici

Noaptea Muzeelor la Muzeul de Artă Populară dr. Nicolae Minovici (Muzeul Municipiului București)
17:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Municipiului București. Muzeul George Severeanu

Noaptea Muzeelor la Muzeul George Severeanu (Muzeul Municipiului București)
17:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Municipiului Bucuresti. Muzeul Storck

Noaptea Muzeelor la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Muzeul Municipiului București)
17:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Municipiului București. Muzeul Theodor Aman

Noaptea Muzeelor la Muzeul Theodor Aman (Muzeul Municipiului București)
17:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Municipiului București. Muzeul Victor Babeș

Noaptea Muzeelor la Muzeul Victor Babeș (Muzeul Municipiului București)
17:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Municipiului Bucuresti. Observatorul Astronomic

Noaptea Muzeelor la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu (Muzeul Municipiului București)
20:00 – 03:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Municipiului București. Palatul Suțu

Noaptea Muzeelor la Palatul Suțu (Muzeul Municipiului București)
17:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

De 20 de ani descoperim povești pe hartă!
14:00 – 24:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național al Literaturii Române

Ateliere pentru copii ; spectacol de teatru pentru copii
18:00 – 23:30

Muzeul Național al Literaturii Române. Casa Memoriala „Anton Pann”

NOAPTEA MUZEELOR
17:00 – 22:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național al Literaturii Române. Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”

Noaptea Muzeelor – Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” – Muzeul Național al Literaturii Române
17:00 – 22:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național al Literaturii Române. Casa Memoriala „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”

Noaptea Muzeelor – Casa Memorială „Liviu Rebreanu și Fanny Rebreanu” – Muzeul Național al Literaturii Române
17:00 – 22:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național al Literaturii Române. Casa Memorială George și Agatha Bacovia

Noaptea Muzeelor – Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” – Muzeul Național al Literaturii Române
17.00 – 22.00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național al Literaturii Române. Mărțișor

Noaptea Muzeelor la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
17:00-22:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național al Țăranului Român

NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR la Muzeul Național al Țăranului Român
18:00 – 22:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național Cotroceni

Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional Cotroceni
14:00 – 20:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național de Artă al României

Noaptea Muzeelor @MNAR
19:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național de Artă al României. Muzeul Colecțiilor de Artă

Noaptea Muzeelor @MNAR. Muzeul Colecțiilor de Artă.
19:00 – 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național de Artă Contemporană

Noaptea Muzeelor@MNAC
12:00-21:30 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Național de Științe Naturale Grigore Antipa

Noaptea Muzeelor la Muzeul Antipa
19:00 – 01:00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul National Tehnic Prof.ing Dimitrie Leonida

ARHITECTURA, STIINTA si TEHNOLOGIA – obiect de arta 
17:00 – 22:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Parfumului

Muzeul Parfumului
14:00 – 22:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Universității din București

O călătorie prin istoria învățământului de Științe de la Universitatea din București (1863-1948)
14:00-21:30 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul Universității Politehnica din București

ISTORIA U.P.B. ÎN ECHILIBRU. CÂNTARE ȘI BALANȚE FOLOSITE ÎN POLITEHNICA BUCUREȘTEANĂ
17:00 – 21:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

One Night Gallery

AwesoMe AI Gallery
18:00 – 02:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Opera Comică pentru Copii

Noaptea Muzeelor la Opera Comică pentru Copii
20:00-24:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Opera Națională București

Opera Vie
00:00 – 03:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Palatul Cesianu-Racoviţă. Galeria de Arta A10 By Artmark

185 de la nașterea lui Nicolae Grigorescu. Expoziție specială cu opere semnate sau inspirate de marele artist.
19:00 – 02:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Palatul Cesianu-Racoviţă. Galeria Dependent de Artă

Peretele de un million de euro
19:00 – 02:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Primăria Municipiului București

Primăria Deschisă
18:00-24:00; Ora de intrare a ultimului vizitator 23:45

Regina Maria la teatru

„Regina Maria la teatru”, vizită ghidată la Muzeul Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București
18:00 și 23:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Romanian Design Week 2023

Romanian Design Week 2023 – CONNECTIONS
20:00 – 00:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Teatrul Nottara

Expoziția ”Origini / Repere – o călătorie în istoria Teatrului Nottara”
ultimul ghidaj va avea loc la ora 24:00

Teatrul Țăndărică

Expoziție Interactivă ”Perpetuum Țăndărică” și o reprezentație a spectacolului ”Cui i-e frică de Bau – Bau?”
18:00-23:00 pentru expoziție / 20:00-21:00 pentru spectacol

The H Gallery

This Will Feel Like a Strange and Warm Embrace – expoziție duo Codruța Cernea & Roberta Curcă
14:00 – 22:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Tort de Bezea

Noaptea Alba a Bezelelor
08:00 – 00:00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

După doi ani în care evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei, Noaptea Muzeelor revine cu o forță remarcabilă. Anul trecut, s-a înregistrat un număr record de persoane care au vizitat obiective culturale, iar în București, în special, cozi impresionante s-au format în fața muzeelor, iar biletele s-au epuizat în doar 3-4 ore de la deschidere.

Astfel, acest eveniment oferă ocazia de a trăi o experiență culturală inedită și de a descoperi comorile artistice și istorice aleacestui teritoriu fascinant. Indiferent dacă ești pasionat de artă, istorie, știință sau arhitectură, Noaptea Muzeelor este un prilej perfect pentru a te conecta cu patrimoniul cultural și pentru a-ți satisface curiozitatea.

Noaptea Muzeelor 2023
Noaptea Muzeelor 2023

 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

Un comentariu la „Noaptea muzeelor 2023 are loc azi 13 mai. Lista muzeelor din București cu tematica și program.”

  1. Bună ziua,
    Noaptea Muzeelor este un eveniment cultural așteptat timp de un an de numeroși vizitatori. Nu pentru ca accesul la cultura din aceasta zi este gratuit, principalul motiv este ca atunci își deschid ușile, publicului larg , instituții pe care în mod obișnuit nu le poți vizita…
    Dar…pentru ca exista și un DAR, nu toate muzeele și alte obiective, care aleg sa participe la acest eveniment, aleg sa procedeze corect. Anul acesta pe lista vizitelor propuse , cu ocazia acestui eveniment, am trecut si Teatrul National. Am ajuns acolo și civilizat ne-am așezat la rândul care începuse sa se formeze, cu 30 de minute mai devreme. La ora 18.00 punct, nici un minut ,mai devreme, se deschide ușa și iese o doamna cu o lista, care anunță: vor întra pentru turul ghidat al expoziției „Regina Maria, la teatru”, care de fapt a și atras interesul publicului, doar persoanele programate și confirmate …!!!!????
    Ii rog pe organizatorii acestui eveniment , important pentru bucureșteni și nu numai pentru noi dar și pentru străinii, sosiți în număr destul de mare în tara noastră, poate pe viitor vor analiza și regandi desfășurarea acestor vizite.
    Muzeele și instituțiile la care accesul nu este liber, ci se desfășoară programat -limitat , sa fie trecute pe liste cu condiții speciale de vizitare sau sa organizeze separat un altfel de eveniment.
    Ca vizitator, oricâtă bunăvoința ai avea sa te informezi, nu poți accesa site-urile tuturor obiectivelor, sa citești pagini întregi de informații și la finalul lor, ultimele cuvinte sa te informeze despre accesul programat si confirmat ….!
    Noaptea Muzeelor este un eveniment organizat pentru a fi liber, gratuit și fără programări individuale, dacă nu se dorește sau nu se poate realiza asa, este mai corect sa nu participe…Este păcat de munca celorlalte instituții și de timpul pierdut pe drumuri de vizitatori și nu în ultimul rand de nemulțumirea provocata acestora. Am putea vizita altceva în timpul irosit pe o deplasare și așteptare fără rost…!
    Mulțumim organizatorilor și instituțiilor care an de an , lucrează cu seriozitate și respect pentru vizitatori, oferindu-ne câteva ore de bucurie sufleteasca și relaxare !

    Răspunde

Lasă un comentariu