Review microfon USB Blue Yeti – pentru inregistrare podcast si gaming audio la superlativ

Podcasturile au parte de o crestere spectaculoasa in ultima vreme si se bucura de popularitatea de care se bucura video contentul sau web contentul. Exista o logica in toata treaba asta, e mai convenabil sa accesezi informatii interesante din domeniul care te intereseaza prin fisiere audio pentru ca acestea sunt mai la indemana, fie ca esti in miscare, la birou sau in masina. Nu esti conditionat de un display la care sa fi atent (cazul Youtube), nu trebuie sa te chinui sa citesti articole pe un display care nu e optimizat pentru citit. Un podcast te poate pune in contact cu creatorii de content pe care ii urmaresti intr-un mod mult mai facil, oriunde si oricand. Nu e de mirare ca domeniul creste, iar o mare parte din creatorii de content pe Youtube merg in paralel si cu crearea de podcasturi sau chiar au migrat total catre ele. In plus, din punct de vedere tehnic, sunt mult mai usor de realizat (e nevoie de un simplu dispozitiv cu functie de inregistrare audio) si mult mai usor de accesat (cantitatea de infomatie care trebuie descarcata e foarte mica, in comparatie cu un video, de exemplu).

Situatia actuala in cea ce priveste creatorii de content si succesul lor, ne arata ca se bucura de mare succes cei care au ce sa transmita mai departe si o fac intr-un mod cat mai organizat si original. Dar dintre acestia, se remarca si mai mult cei care sunt atenti la detalii, la calitate. Altfel, un clip video filmat cu echipamente de calitate si editat de profesionisti va ajunge repede mai sus in popularitate in dauna altora facute in viteza si folosind doar camera unui smartphone.

Pentru podcasturi, e clar ca elementul central este calitatea sunetului. Spun asta, desigur, din perspective tehnice. Conteaza in primul rand ce transmiti si modul cum o faci. Conteaza vocea, tonul si capacitatea de a lega ideile cat mai logic si natural. Dar, ajungand la calitate, trebuie sa ai la indemana un instrument de inregistare performant. Ai putea spune ca un smartphone poate trece acest test, dar nu, daca vrei ceva de calitate, vei afla ca exista microfoane concepute special pentru acesti creatori de content audio. Gama este mare, preturile difera, dar eu mi-am propus astazi sa va povestesc despre unul din cele mai populare microfoane pentru streaming audio – Blue Yeti USB

Blue yeti review microfon podcasturi  Blue yeti review microfon podcasturi

Blue Yeti este renumit pentru calitatea contructiei si a performantelor. Este un microfon folosit in toate testele comparative in gama microfoanelor USB Premium si in cele mai multe teste a iesit castigator. Exista in doua variante, Blue Yeti USB (silver sau negru) si Blue Yeti Pro, acesta din urma vine suplimentar cu conector XLR pentru conexiuni la mixere audio si poate sa inregistreze la o calitate audio mai buna (24 bits vs 16 bits cel standard).

Este construit din metal si este destul de greu (aprox 550g), exceptie facand doar butoanele care sunt dintr-un plastic ordinar. Vine in pachet cu un stand de masa, destul de greu si el, si cu un cablu USB lung. Cei care vor dori sa-l foloseasca impreuna cu un stativ articulat trebuie sa stie ca pe langa costul stativului, care poate sa fie de podea sau de birou, trebuie sa cumpere si un shockmount (atenuator de socuri), care la Yeti este destul de scump (aprox. 300 lei), eu n-am gasit ceva compatibil cu el mai ieftin. Am observat in utilizare ca acest stativ si sockmount sunt foarte importante, altfel orice zgomot in masa, tastatura sau mouse se vor auzi in inregistrare destul de tare.

Blue yeti review microfon podcasturi

Ce il face pe Blue Yeti un microfon atat de popular? Pai, pe langa performantele foarte bune oferite, vine cu extra functii care nu prea se gasesc pe microfoane similare in zona lui de pret. Blue Yeti are un selector pentru 4 moduri de functionare

  • Cardioid – microfonul capteaza doar vocea din fata lui si anuleaza orice alte sunete din parti sau spate. Util pentru inregistrari, streaming, gaming, podcast.
  • Stereo – Inregistreaza sunet pe 2 canale, stanga dreapta si vei obtine o inregistrare stereo exacta, asa cum sunetele au fost emise in jurul microfonului. Acest mod poate fi folosit pentru muzica, inregistrare voce muzica sau instrumente muzicale (da, Blue Yeti poate fi folosit si in zona asta, ofera performante decente pentru cei care sunt la inceput de drum sau fac teste).
  • Interviu – microfonul capteaza sunet din fata si din spate si anuleaza sunetele din parti. Util in cazul interviurilor, unde 2 persoane sunt inregistrate.
  • Omnidirectional – capteaza sunete din toate directiile.

O alta functie care se regaseste pe putine microfoane este functia de monitorizare. Microfonul are un port audio de 3.5 inch la care se pot conecta casti si poti monitoriza in timp real ce inregistrezi cu zero delay la sunet. Microfonul se comporta in acest mod ca o placa de sunet externa si, printr-un potentiometru, poti alege cat din sunetul microfonului sa auzi in casti sau cat din sunetul altor aplicatii din PC. Gamerii for aprecia foarte mult aceasta functie.

Are control GAIN – poti seta volumul la care inregistreaza (sunt putine modele pe USB care oferta asta). Totusi, am observat ca cresterea acestui Gain il face foarte sensibil la captarea sunetelor si vei regasi pe inregistrare multe sunete nedorite. Eu l-am folosit in teste doar cu GAIN setat pe minim.

Nu in ultimul rand, mi se pare foarte util butonul MUTE de pe microfon, care taie sunetul atunci cand vrei asta, o functionalitate foarte simpla si utila pe care n-am vazut-o pe nici un alt microfon.

In concluzie, Blue Yeti este un microfon multifunctional, performant si un cu un pret bun (in jurul a 700 lei) raportat la ce ofera. Toata multitudinea de functii, il fac unic si probabil de aici si popularitatea de care se bucura. Referindu-ne strict la performante, nu l-as plasa pe primul loc in zona asta de pret, unde mai exista alternative precum Rode NT-USB, AudioTechnica AT2020USB. Acestea din urma ofera performante mai bune la inregistrare, un sunet mai precis, mai detaliat si mai cald. Diferentele nu sunt mari, doar cei mai pretentiosi vor sesiza diferente. Dar Rode si Audio Technica ofera doar inregistrare in mod Cardioid, suficient in cele mai multe cazuri.

Ca o completare, pentru cei care vor sa creeze continut audio (podcast), recomand ca program de inregistrare Audacity, care e free si ofera optiuni si performante foarte bune.

Blue yeti review microfon podcasturi

Urmeaza in curand un review pentru Rode NT-USB, pentru cei interesati.


 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

4 comentarii la „Review microfon USB Blue Yeti – pentru inregistrare podcast si gaming audio la superlativ”

  1. Am și eu același model de microfon. Într-adevăr este foarte popular. Se simte o diferența de la cer la pământ între înregistrarea cu microfonul built-in al camerei și cea cu Blue Yeti. Ce recomanzi pentru sincronizarea imaginii cu sunetul?

    Răspunde
  2. Îl am și eu de vreo două luni de zile, doar l-am probat să văd dacă merge și-și face treaba bine, în trecut am mai avut tot de la ei un Snowball care era și el super bun. Nu am apucat însă să mă joc cu Blue Yeti, aveam un proiect și l-am tot amânat…

    Per total, eu îl recomand, atât pe acesta cât și varianta mai ieftină Snowball. Sunt decente pentru a face ”orice” ambele variante.

    Răspunde

Lasă un comentariu