Dacia Spring mașină electrică românească, video și concluzii test

Dacia Spring e o mașină foarte așteptată, în primul rând de curioși, dar și de mulți care vor deja să o dețină. Prezentări video au mai fost făcute, dar doar limitat, doar la exterior. Azi am găsit un video test făcut de un vloger din Franța. După ce am urmărit acest video (pe care îl găsiți și mai jos), vă împărtășesc părerea mea despre Dacia Spring, prima mașină electrică Dacia.

La exterior

Este foarte mică, mai mică decât ne-am imaginat până acum, pentru că în general, Dacia a prezentat-o în imagini fară să ai niște repere reale ca dimensiuni. Comparabilă, aș spune, cu Daewoo Matiz. E ceva mai înaltă, ăsta poate fi un avantaj, practic poți urca mai ușor borduri cu ea, dar din punct de vedere estetic e un minus, pasajele roților par foarte mari în comparație cu dimeniunea roților. E posibil să poți pune opțional roti mai mari, iar atunci asta elimină acest neajuns estetic. Din față arată binișor, blocuri optice bine desenate, din spate nu mai e la fel de atractivă, pare că designerii și-au pierdut de tot inspirația în zona aia. Butonul de deschidere haion e gândit să iasă cât mai ieftin cu putință, nu au avut nimic altceva în minte când l-au integrat acolo.

dacia spring
Dacia Spring masina electrica

La motor

Mult spațiu liber, cel puțin în partea de sus. Motorul electric e micuț, în partea de jos. Asta e bine pentru stabilitate. Cred că spațiul ăla de sus putea fi folosit cumva, o soluție de depozitare. E mult loc acolo și e păcat. Mai ales că în spate, pentru bagaje, e un loc destul de mic, adică și puțin adânc, dar mai ales strâmt. Bancheta e rabatabila, un mare avantaj pentru cazurile când vrei să încarci ceva voluminos. 45 CP și 125NM, mașina asta nu e pentru altceva decât un oraș aglomerat unde se merge bară la bară. Nu cred că poți să ieși pe un drum national cu 45CP și 125NM, nu vei putea face o depășire în siguranță. Bateria: 27.4 Kh, suficient pentru oraș și o navetă în oraș de undeva din jurul orașului, dar nu mai departe de 50km.

dacia spring
Dacia Spring motor

La interior

Materialul ăla sintetic care seamănă cu pielea pare ieftin, cred că e mai ok un textil. La interior nu s-au chinuit deloc cu partea vizuala cei de la Dacia. Economia a fost și aici prioritară. Multe zone cu tablă, iar, în general, se vede că au integrat aici diverse piese și componente de la alte mașini, au construit practic mașina în jurul lor. În unele cazuri, rezultatul e cel puțin hidos, dar n-ai ce să faci, dacă vrei ieftin… Spațiul în interior e ok pe înălțime, dar în lățime e foarte limitat. Pasagerii din spate vor sta rău dacă sunt mai înalți de 1.8m. Dar, cum nu e gândită ca mașină de drum lung, nu putem trece asta la mari minusuri. Pe bord, plasticele sunt aceleași ca pe Logan, nimic nou. Unitatea multimedia e aceasi. Doar în bord, în locul ceasurilor a apărut un display ceva mai generos și mai bine desenat.

La drum

Din testul făcut de vlogerul francez, observații:
– frânează bine, greutatea mică ajuta la acest aspect
– se vede pe video că accelerația nu e una tocmai rapidă, așa cum ne-au obișnuit în general mașinile electrice.
– suspensiile sunt destul de zgomotoase, se aude asta la trecerile alea peste acele limitatoare de viteză. În rest, suspensia nu e foarte fermă, fiind setată mai pentru confort, se observă cum mașina se balansează destul de mult în mers la orice schimbare de direcție.
– la minutul 6:30 se vede cum atârnă cheia acolo lângă volan. De ce să mai fie nevoie să bagi cheia în contact la o mașină electrică în 2021? Nu înțeleg…
– 0-100km în 19.1 secunde la 8:29. V-am zis că nu pare rapidă deloc.
– la testul de stabilitate a fost oarecum ok, în sensul că nu s-a răsturnat. Dar pentru o mașină electrica cu bateriile și motorul în partea de jos, se balansează destul de mult.
– insonorizarea e și ea deficitară, se aude vântul de pe la 60-70 km/h. Cam devreme și e păcat că pierzi fix la acel capitol unde electricele trebuie să exceleze: zgomot minim la rulare.
– la 8:40 se vede dezavantajul mașinii mici, omul se ține bine la ea să nu iasă de pe traiactorie când trece pe lângă mașini mult mai mari. Mi se pare și că volanul tremura puțin, iar drumul nu pare să fie unul rău. Tot un efect al economiei…
– la 9:15, un singur ștergător, mare, pare să acopere bine toată zona parbrizului. Nu stiu dacă să o trec la inovații sau la economie pe asta.

Despre preț nu cred că e relevant să vorbim. Au prezentat ei niște variante pe acolo, pe la 16-17k euro. Dar nu știu dacă alea erau prețurile de pornire sau erau cu ceva bonusuri de la stat.

Concluzie: O mașină electrica micuță, exclusiv pentru oraș, foarte accesibilă. Se vă vinde foarte bine, nu exista momentan alt producător care măcar să se gândească să atace oferta Dacia Spring.


 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

2 comentarii la „Dacia Spring mașină electrică românească, video și concluzii test”

Lasă un comentariu