Am condus VW Golf electric – primele impresii

Am avut ocazia sa conduc noul VW Golf full electric in cadrul unei campanii pe care Volkswagen o desfasoara zilele astea in Bucuresti in zona mall Promenada si Baneasa.

Imi place ideea de masina electrica, chiar daca momentan nu suntem pregatiti pentru ea, nu avem infrastructura necesara. Este clar ca masinile electrice reprezinta viitorul, ramane de vazut cat timp ne va lua sa dezvoltam o retea de incarcatoare auto in zone publice, dar mai ales ce solutii pentru incarcare acasa vor aparea. Momentan suntem in punctul 0 din acest punct de vedere.

test vw golf electric

Dar sa revenim la Golf-ul electric. Nimic n-o tradeaza la exterior, arata absolut identic cu un Golf normal. Daca esti un fan al marcii vei remarca totusi jantele specifice modelelor electrice, acesta fiind singurul element aparte. In compartimentul motor lucrurile sunt putin altfel. Locul este plin cu diverse (baterie, motor electric, si ceva computere), spre deosebire de Tesla care are loc de bagaje atat in spate cat si in fata. Dupa o documentare mai atenta am aflat ca Tesla foloseste alte principii la masinile sale, motoarele fiind pozitionate mai jos, langa roti. La Golf, bateriile sunt undeva in podea, in partea din spate a masinii, iar motorul este fix in locul unde ne asteptam sa fie.

Masina testata era dotata destul de bine, cu sistem multimedia de top (aprox 10 inch cred ca avea), plus alt display imens in zona ceasurilor din bord. Tot acest display afiseaza o multitudine de functii si poate fi customizat in functie de preferinte. Sistem audio Dynaudio. Putere: aprox 130CP. Cutie automata (cred ca era cu variatie continua). Am aflat ca in versiunea testata pretul ajungea pe la 37k euro din care poti reduce cei 10k euro pe care statul ii ofera celor care aleg masini electrice si inca aprox 2k euro, contravaloarea unui tichet rabla. In felul asta poti ajunge pe la o suma de 25k euro care incepe sa sune interesant in echiparea de mai sus.

test vw golf electric

Autonomia declarata e de 300km, utila pentru oras si pentru deplasari in afara orasului pe distante de 200-250km. Incarcarea se poate face si de la o priza normala, timpul de incarcare fiind destul de mare: aprox 12 ore.

Prima impresie dupa ce am condus-o e pozitiva. M-a surprins faptul ca e capabila de sprinturi foarte rapide. Daca as face o comparatie cu o masina automata (2.0 TDI 140CP) pe care o conduc zilnic, as spune ca Golf electric e ceva mai rapid pe demaraje. Viteza maxima e de 150km/ora. Directia e setata pentru oras, foarte usoara, prea usoara pentru gusturile mele. Prea putin feedback, dar asta conteaza mai putin in oras. In rest, liniste totala. In mers auzi doar zgomotul cauciucurilor, iar la viteze mai mari, vantul.

Per total, sunt placut surprins de acest Golf electric si cred ca VW a facut un pas imens in fata in mentinerea lui Golf ca una din cele mai apreciate masini din lume si in viitor.


 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

2 comentarii la „Am condus VW Golf electric – primele impresii”

Lasă un comentariu