Caști wireless Bose vs Sony vs Apple vs Sennheiser

Fac astazi o comparatie pentru caști wireless cu noise cancelling de la Sony, Apple, Bose si Sennheiser. Stiu că nu vine ca o noutate acest articol, căștile astea există de ceva vreme la vânzare. Am avut ocazia să le testez pe toate o scurtă perioadă și voi expune pe scurt câteva idei despre fiecare :
Bose 700
Sony 1000XM4
Apple Airpods Max
Sennheiser Momentum 3

Caști wireless Sony Apple Bose Sennheiser

Calitate audio

La capitolul calitate audio o să dau un verdict personal, altfel, calitatea audio e o chestiune subiectivă, ce îmi place mie e posibil să nu fie pe gustul tuturor. Oamenii, în marea majoritate tind să aleagă la calitate audio căștile care au o tendință accentuată către un bass pronunțat și profund. După o perioadă în care vei investi timp și bani în domeniul ăsta al audiofiliei, după ce vei caută și vei experimenta echipamente și formate audio mai bune calitativ vei renunța treptat la a mai caută această tendință de heavy bass.

Dintre căștile despre care discutăm azi, Sony 1000XM4 are cea mai clară tendință către un Bass pronunțat. Nu e neapărat un aspect negativ, dar în anumite situații, această tendință de bass poate să devină enervantă și să afecteze o audiție de calitate. E clar că depinde și de stilul de muzică pe care îl asculți. Bose, Apple și Sennheiser sunt ceva mai cuminți din punct de vedere bass, aș spune eu mai bine echilibrate. Sunetul cel mai echilibrat, per total, vine din partea Apple Airpods Max, căștile care costă și cel mai mult dintre toate din test. Nivelul de detalii audio este clar mai bun la Apple. Aș plasa pe locul 2 căștile Bose 700, urmate de Sennheiser Mommentum 3 și apoi Sony 1000XM4.

Caști wireless Sony Apple Bose Sennheiser
Caști wireless Apple Airpods Max

Caști wireless: Design, materiale

În trecut, Bose folosea materiale pretențioase în construcția caștilor lor. Îmi aduc aminte de QC35 care aveau cupele din aluminiu, un material care se vede și se simte premium. Recent, tendința asta de a folosi metal în construcție a cam dispărut. Majoritatea folosesc plastic, inclusiv Bose pe modelul 700. Doar Apple nu face rabat la acest capitol, dar asta se vede și în prêt. Plasticul nu e neparat un aspect negativ, el ajută la o reducere a greutății și a costurilor și din punct de vedere prețuri se cunoaște asta, Bose 700, Sennheiser sau Sony 1000XM4 apar frecvent la promoții cu prețuri foarte bune. La design, Apple rămâne de departe lider, urmat de Bose 700, unde Bose a venit cu un concept nou față de seriile anterioare. Clasament : Apple Airpods max, Bose 700, Sony 1000XM4, Sennheiser Mommentum 3.

Caști wireless Sony Apple Bose Sennheiser
Caști wireless Bose 700

Caști wireless: Confort

Scopul caștilor wireless cu noise canceling ar fi acela de a asculta muzică în mișcare. Confortul în acest caz este essential, cu cât le vei simți mai ușoare în utilizare pe perioade mai lungi de timp cu atât mai mult senzația de confort și de produs premium crește. Apple are o mare problemă aici : greutatea. Airpods Max sunt caști grêle și le vei simți după o perioadă lungă de timp pe cap. Altfel, cupele și banda care vine în contact cu capul sunt foarte plăcute la atingere și în audiții scurte vei simți din plin acea senzație de confort. Dintre toate modelele, se remarcă aici Bose 700 cu cupele foarte moi care cuprind întreaga ureche, iar banda care vine peste cap este și ea cea mai moale și mai plăcută la atingere. Clasament : Bose 700, Sony 1000XM4, Apple Airpods Max, Sennheiser Mommentum 3.

Caști wireless Sony Apple Bose Sennheiser
Caști wireless Sony 1000XM4

Caști wireless: Dotari si Noise Cancelling

Apple Airpods Max vin cu un noise cancelling de top și au cel mai bun mod transparency. Posibilitatea de a schimba cupele cu alte culori și sistemul de prindere magnetic reprezintă un alt plus. Calitatea audio în convorbiri e foarte bună, doar Bose 700 se apropie foarte mult de ele. Sony și Sennheiser stau prost din acest punct de vedere. Apple are un mare dezavantaj la portabilitate cu husa lor foarte controversată. Dintre toate modelele din test, Bose 700 are cea mai buna husa de transport, urmată de Sony 1000XM4. La Noise Canceling, cel mai bine stă Apple, urmat de Sony și abia apoi Bose. Clasament : Apple, Bose, Sony, Sennheiser.

Caști wireless Sony Apple Bose Sennheiser
Caști wireless Sennheiser Momentum 3

Clasament final : Apple, Bose, Sony, Sennheiser

Apple câștigă acest comparativ, dar asta bazat strict pe categoriile de mai sus. Era de așteptat, sunt și cele mai scumpe din test. Chiar și așa, daca ar fi să aleg doar una din cele 4, ținând cont și de prêt, cel mai probabil mi-aș îndrepta atenția către Sony. La o promoție cu un prêt de 1000-1100 lei, Sony devine un pachet foarte atractiv. Desigur, mă deranjează puțin tendința lor către bass, dar asta poate fi ajustată puțin din aplicația lor de mobil.

Aș fi ales Apple daca aș utiliza prepondrent în casă aceste caști și nu aș fi nevoit să le iau cu mine în călătorii sau la munca. Dar Apple nu sunt potrivite pentru asta. Îmi place mai mult sunetul caștilor Sennheiser, dar nu-mi place designul, husa lor și confortul oferit. Bose 700 sunt și ele un pachet foarte bun din toate punctele de vedere, e acel produs care punctează bine la toate capitolele.


 Abonează-te la Blogman.ro pe WhatsApp


Urmareste-ma pe Google News


 

 

2 comentarii la „Caști wireless Bose vs Sony vs Apple vs Sennheiser”

Lasă un comentariu